marți, 2 iunie 2009

Razboiul zilnic cu temele de casa

Adesea temele de casa reprezinta o mare problema. De cele mai multe ori temele sunt privite de copii ca fiind o sarcina suparatoare. Copiii cu deficiente de concentrare si cu un comportament impulsiv sau delasator, cat si copiii care au probleme in obtinerea performantelor scolare ridicate percep temele ca fiind foarte neplacute si obositoare:

  • copiii trebuie sa se concentreze;
  • trebuie sa prelucreze continuturi pe care nu le stapanesc indeajuns;
  • sunt frustrati de greselile facute la teme;
  • timpul de joaca ramas este mult prea scurt.

Ce putem face?
Urmatoarele reguli va vor ajuta in rezolvarea acestor probleme. Deoarece rezolvarea temelor constituie un efort deosebit pentru copilul dumneavoastra, trebuie sa-l rasplatiti daca a depus acest efort.

  1. Copilul isi va scrie toate temele pe un caiet separat! Un astfel de caiet este necesar mai ales atunci cand copilul uita mereu ce fel de teme are de facut. Cand copilul este in clasa I sau a II a, puteti s-o rugati si pe invatatoare sa noteze ce teme are de facut.
  2. Temele de casa vor fi rezolvate mereu in acelasi loc! Pentru a-i ajuta pe copiii cu probleme de concentrare la realizarea temelor de casa, este important sa controlam cat mai bine orice sursa de distragere. Astfel, se recomanda ca temele sa se realizeze mereu in acelasi loc.
  3. Incercati sa reduceti sursele de distragere in timpul realizarii temelor. Mai intai ar trebui eliminate toate sursele de distragere din mediul de lucru al copilului: jucarii, muzica, televizor, mancare. Copilul ar trebui sa fie lasat singur in camera in care lucreaza. Este important sa nu fie deranjat de fratii mai mici.
  4. Temele se vor face la aceeasi ora a zilei! Copiii au nevoie de constanta. Stabiliti un moment al zilei in care copilul trebuie sa inceapa cu temele. Nu este importanta o ora exacta, ci acelasi moment al zilei, de exemplu dupa o pauza de o jumatate de ora dupa pranz.
  5. Stabiliti impreuna cu copilul timpul maxim acordat rezolvarii fiecarei teme in parte! Asezati-va pentru inceput alaturi de copil la birou. Parcurgeti o data impreuna tot ce este de rezolvat, apoi stabiliti pentru fiecare termen in parte timpul maxim necesar pentru rezolvare. Timpul trebuie sa fie astfel stabilit, incat copilul sa poata rezolva tema fara probleme, daca lucreaza intr-un timp normal si nu este intrerupt. Uneori, copiii nu au o perceptie foarte clara asupra timpului. Poate fi de folos un cronometru, pe care copilul sa-l consulte, pentru a sti cat timp mai are.
  6. Recompensati-l cand a rezolvat temele bine si in timpul stabilit. Incurajati-l si oferiti-i pauze pentru jocurile preferate dupa fiecare tema rezolvata.

0 comentarii:

:a: :b: :c: :d: :e: :f: :g: :h: :i: :j: :k: :l: :m: :n:

Trimiteți un comentariu